În visul meu, nu am discutat între noi despre lucrări, pentru a nu ne influența aprecierile. Fiecare a citit și a făcut notările pe cont propriu.
Dintre toate lucrarile, mie cel mai mult mi-a placut cea intitulata: "Magia filmului - Amintiri interzise din adolescență."
Aveam cincisprezece ani, era ultima zi din vacanța de vară și pe cincisprezece septembrie urma să începem anul școlar, ca de obicei, cu "practica agricolă". Sincer, nu aveam chef deloc! Vacanța se sfârșea mult prea repede, iar perspectiva de a începe școala la un liceu nou, unde nu cunoșteam pe nimeni, îmi dădea oarecum fiori.
Tocmai mă întâlnisem cu o colegă din echipa de volei, care locuia pe Corso și aceasta îmi povestea, că centrul orașului fusese invadat de carele televiziunii și camioanele cu echipament tehnic, pentru că în Sibiu urmau să se filmeze câteva episoade ale serialului „Lumini și umbre”. Auzise că se caută figuranți și m-a întrebat dacă vreau să ne înscriem împreună. Wow, nu avusesem niciodată ocazia să văd cum se desfășoară filmările și, în afară de câtiva actori ai teatrului din oraș, nu văzusem niciun actor celebru în carne și oase. Așa că m-am arătat foarte entuziastă!
Ne-am apropiat cât s-a putut de mult de platoul de filmare și după ce am probat mai multe puncte de intrare în zonele stradale închise, am găsit o persoană amabilă care ne-a condus spre locul în care se amenajaseră "birourile administrative". După ce ne-am prezentat, ni s-a spus că într-adevăr ar fi nevoie de tineret pentru câteva scene ce se vor filma în următoarele zile. Îmi licăreau ochii gândindu-mă la ocazia ce mi se oferea, eram atât de aproape când, brusc, mi-am adus aminte de școală. Am întrebat timidă dacă ar fi posibil să primesc o scutire pentru practica agricolă, iar secretara directorului m-a privit peste ochelari și mi-a zâmbit cu înțelegere. Mi-a spus că întrebarea aceasta trebuie să o pun directorului și m-a invitat în încăperea alăturată. Amețisem de emoție. Mi s-au pus câteva întrebări, printre care și dacă visul meu este să devin actriță. Am răspuns prompt că "nu, eu voi deveni inginer TCM", ceea ce a amuzat teribil cele câteva persoane aflate în acel birou. Probabil franchețea cu care am răspuns i-a făcut să decidă să-mi dea scutirea pentru școală. Așa se face că am ieșit din birou ținând în mână o jumătate de coală de hârtie, scrisă la mașina de bătut, ștampilată de Televiziunea Română și semnată de directorul filmului Ioan Iuga. Pluteam pe al nouălea cer! Am mulțumit secretarei și am promis că în următoarele zile vom fi prezente, punctual pe platou, atât eu cât si prietena mea.
Ajunsă acasă, m-am confruntat cu o altă provocare: părinții mei erau foarte severi și nu mi-ar fi permis să chiulesc de la școală pentru un film! Nu voi ști însă niciodată, pentru că am ales să nu le spun nimic despre angajamentul meu ca figurantă. Așa că în următoarele zile am plecat de acasă ca și când aș fi plecat spre practică. Abia mi-am putut ascunde bucuria experiențelor pe care le-am trăit în acea săptămână și jumătate, acea aventură memorabilă, plină de învățături și clipe de neuitat.
Atmosfera pe platoul de filmare era una de efervescență. Echipa de producție, regizorii, asistentii, actorii și toți cei implicați lucrau împreună pentru a crea scenele perfecte. Un amestec de profesionalism și creativitate, un loc plin de energie și eu… devenită peste noapte "parte" din această echipă!
Serialul "Lumini și umbre" prezintă o amplă frescă socială și istorică, urmărind destinele și evoluția membrilor câtorva familii dintr-un orășel românesc din Transilvania, implicați în evenimentele semnificative de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe vremea aceea însă, nu prea înțelegeam eu substratul acestui film și nici nu știam despre lupta pe care o purtau regizorii cu cenzura comunistă. Eu doar savuram atmosfera vibrantă și unică din oraș și mă minunam cum locurile familiare erau transformate sub ochii mei în scene de film memorabile. Pentru prima mea scenă, s-au împărițit costume populare din Mărginimea Sibiului: cămăși albe din bumbac, fuste, pieptare și basmale negre. Bărbații purtau pantaloni si cămăși albe și pălării negre rotunde, cu boruri mici. Eram o grupă mare de figuranți, stăteam într-o sală pentru o așa-zisă ședință. În sală, lumina era slabă, am fost filmați cum stăteam înghesuiți, unii pe bănci, majoritatea în picioare. Eu eram într-un grup chiar lângă ușă și rolul nostru a fost ca atunci când intră Ilarion Ciobanu – Ion în serial, și ne spune "Bună seara" noi să răspundem în cor "Sara bună!" Asta a fost "munca mea" în prima zi…
Pentru un figurant fără experiență, totul este interesant și palpitant. În fiecare zi la amiază am primit câte o farfurie cu mâncare, la o tarabă amenajată direct acolo în Piața Mare. La sfârșitul zilei, la orele 17, am semnat și mi-am luat "salariul" de zilier. Nu mai știu cât a fost… 15 sau 20 de lei – banii nu mă interesau atât de mult, ca atare, n-am dat mare importanță. Însă… atmosfera platourilor de filmare, a fost cu adevărat exaltantă!
O altă scenă la care am participat era filmată în curtea muzeului de istorie. În film, aceasta era vila unui director de fabrica, iar noi, figuranții, eram angajatii veniți cu revendicări, pătrunsesem în curte și eram agitați, nemulțumiți… Familia directorului apăruse în balconul vilei și Gheorghe Dinică, în film directorul, încerca să ne liniștească printr-un discurs… Între figuranți erau câțiva actori profesioniști, care purtau un dialog cu directorul. Eram toti îmbrăcați cu paltoane în culori terne și purtam băști si baticuri.
Conform scenariului, scena trebuia să se desfășoare într-o zi de toamnă și pentru că în realitate era abia sfârșit de vară, copacii nu aveau încă acele culori specifice. Țin minte că am rămas cu gura căscată când am văzut că o echipă a stropit în culori aurii-maronii și acaju toți copacii și tufișurile din parcul muzeului.
O altă scenă s-a filmat în Casa Artelor. Acolo s-a amenajat pentru film o cofetărie, unde Zeno Cosma (interpretat de Adrian Pintea) și Lola (interpretată de Natașa Raab) și-au dat întâlnire. Noi, figuranții, îmbrăcați în haine de vară, stăteam la masă și serveam tort diplomat! Prăjitură adevărată! Am fost rugați să mâncăm puțin câte puțin – să ne prefacem cât mai bine că mâncăm, ca să ajungă felia de tort cât mai mult timp, pentru că scena s-a filmat de câteva ori… A fost foarte amuzant!
Filmările din Sibiu s-au încheiat atât de repede, zilele au zburat ca vântul și echipa de filmare a plecat spre Mediaș, Sibiel sau Săliște.
Eu… m-am întors la școală.
Practica agricolă trecuse, așa că în prima zi a săptămânii m-am prezentat la liceu. Am pășit pe coridorul școlii cu inima bătând ca un tambur de carnaval, am predat scutirea la secretariat și un timp am avut impresia că toți profesorii și colegii mă privesc cu curiozitate, iar privirile lor mă sfredeleau ca reflectoarele pe o scenă! În loc să fiu mândră, m-am ascuns mereu și am evitat să dau detalii, nu care cumva povestea incursiunii mele actoricești să ajungă la urechile părinților mei.
Încet-încet, învățatul pentru extemporale și teze a devenit o luptă între dorința de a mă pierde în amintirile de pe platourile de filmare și necesitatea de a mă concentra pe studii. Pe măsură ce au trecut zile, amintirile de la filmari au început să se estompeze ca niște fotografii vechi, lăsate prea mult timp la soare. M-am afundat tot mai mult în rutina școlară, iar magia filmului s-a dizolvat încet.
Am urmărit cu multă emoție fiecare episod al serialului alături de familia mea și mi-am ascuns ca un actor foarte bun, bucuria revederii scenelor la care am fost martor direct. Familia mea nu a aflat niciodată...
Peste câțiva ani, am devenit inginer TCM și niciodată nu am mai avut ocazia de a fi atât de aproape de lumea filmului...
Acestea sunt amintirile mele interzise. Sunt sigură că cititorii mei sunt experți în păstrarea secretelor – nu-i așa?! 😉
Mie mi-a placut foarte mult aceasta poveste și am notat-o cu 100 de puncte, din 100 posibile!
Întregul juriu a terminat de notat lucrările simultan și eram toți bucuroși că am încheiat activitatea. Acum urma ca
SuperBlog să întocmească mediile și să stabilească punctajul oficial. Nu mai știu cine a câștigat, pentru că eu eram deja cu gândul la după-amiaza la
Editura Cassius Books, unde mă invitase Raluca pentru lansarea romanului "
Confesiuni: Atracții Interzise". Îmi spusese că Bogdan urma să citească câteva pasaje deosebite din roman și seara avea să se încheie cu o sesiune de autografe.
Tocmai pășeam extrem de încântată și onorată în foaierul editurii când... M-AM TREZIT DIN VIS! Of, of!
În realitate, romanul „Confesiuni: Atracții Interzise” urmează să fie lansat la Editura Cassius Books.
Eu încă nu cunosc niciun pasaj din roman și nici despre autograf nu a fost vreodată vorba. Din tot visul acesta minunat, mi-a rămas în fața ochilor doar frumoasa copertă a romanului...
